Acolo era o batranica, statea pe scarile unei cladiri vechi. Privea in gol. M-am apropiat de ea usor speriata incercand sa o intreb de vorba. Ea a intors capul si a inceput sa planga. M-am asezat langa ea, am luat-o de mana si i-am vorbit:
-Ce s-a intamplat aici?
-Aici....aici se afla vechiul Teatru. Toata munca mea si a celorlalti actori a fost curmata de o crima. Fiul meu a fost ucis in timpul spectacolului si teatrul a fost incendiat.Au murit aproape toti. Mi-a raspuns ea cu o vocea tremurata.
Am ramas uimita. Vroiam sa o ajut dar ma simteam neputiincioasa. Ma temeam pentru ea. M-am uitat prin cladire si am ramas uluita. Era de-a dreptul tragic. Am ridicat-o pe batrana si am rugat-o sa ma insoteasca in plimbarea mea. Mergand cu ea am avut senzatia ca suntem urmarite.M-am uitat in spate si...nimic. M-am mai uitat odata si am vazut o umbra. Ne-am intors tinandu-ne permanent de mana. Era un barbat in varsta, imediat ce l-am privit am stiut ca are si el o poveste a lui. Era sotul femeii pe care aceasta l-a crezut mort in urma accidentului de la teatru. A ramas atatia ani intre ruinele cladirii doar ca sa nu isi abandoneze pasiunea. Fusese scenarist. Era fascinant!!
I-am condus pana acasa si le-am promis ca voi incerca, macar de nu pot reface cladirea, sa le rezerv o camera unde sa ii invete pe copii, lumea teatrului.
